13 retragerea
Retragerea
Retragerea…Cam cum am putea-o numi altfel? Ai toate elementele ei: dezordine, spaimă, fugă fără sens, aruncarea lucrurilor până acum indispensabile, întrebări grăbite, bâlbâite, ochi holbaţi, ţipete, înjurături, amestec de coloane, rupte în zeci de mii de bucăţi, imposibil de refăcut, soldaţi fără arme (au auzit de „pace”), fără căşti, cu capul gol, muşcând ca de frica morţii dintr-o coajă de pâine sau dintr-o pălărie de floarea-soarelui, mulţi desculţi (rănile!), alţii numai în cămăşi, gata să-ţi trântească o înjurătura dacă faci imprudenţa să te amesteci în această harababură. Un câmp întreg de cai, de oameni, de căruţe, de tunuri, de tot ce vrei şi ce nu vrei şi un pământ presărat cu lăzi de muniţie, arme, pături, mantale, bucătărie, pentru ca – treptat – să dai peste o adevărată baricadă, peste care nu se mai poate trece, ci totul se calcă-n picioare, se urlă, zădărnicind orice iniţiativă.
Dar nimeni nu ţipă împotriva acestor abandonări fără sens. Inamicul, iniţial, s-a păstrat pe primele poziţii cucerite, rămânând ca în etapa următoare să vadă ce are de făcut: exploatează succesul sau stă să vadă ce are de gând să facă „inamicul”? Retragerea nu-i chiar aşa de forţată. Unde-s comandanţii? Vezi, ici-acolo, câte un tânăr ofiţer de infanterie, abia trăgându-şi sufletul, lac de apă, căutându-şi disperat oamenii, pe care i-a pierdut din mână.
Ajung, potrivit planului pe care mi-l pusesem în gând, la una din poziţiile de rezistenţă. Nicio pierdere în oameni. Ostaşii mei sunt încă prinşi în disciplina ostăşească, pe care nu le-am impus-o sub nicio formă. Nu i-am părăsit însă niciodată şi-am căutat să le fiu exemplu. Ei stau, ciorchine, în jurul meu, tăcuţi şi cu ochii holbaţi, încercând să-mi ghicească gândurile. Totuşi, lui Ilinca îi mărturisesc temerile, dar îi şi promit că voi încerca o scăpare, iar dacă va fi să pierim, pier alături de ei. Să încercăm însă să scăpăm de măcel, sa ne salvăm barim viaţa.
Trag câteva lovituri demonstrative şi observ, cu stupefacţie şi groază, că toate coloanele m-au depăşit, că însuşi comandantul diviziei din Cazaci a plecat din timp, că altul nu mai e pe-aici şi că devin, fără voia mea, ca şi la Stalingrad, ariergarda trupelor în retragere. Dar ce retragere…
