9
Atac! Nu-i primul la care iau parte, aşa că mă găseşte pregătit şi liniştit. Şi e şi mai uşor, că e vorba de defensivă, de apărare. Te fixezi la pământ şi rezişti, obligându-l şi pe inamic să facă la fel.
Tratative…Da, dar nu şi ziua, aşa cum mi-a fost anunţată cu săptămâni în urmă de Ioniţă şi, aseară chiar, de Marusia. Vizitându-i la Preşedinţie, foştii mei colegi îmi atrăgeau şi ei atenţia asupra acestui lucru şi insistau să rămân acolo, cu ei. Oho, nici vorbă de aşa ceva…Tunuri – tunurile mele, caii – caii mei, oamenii – oamenii mei, care se uită la mine ca la un Dumnezeu, mare parte din ei salvaţi de mine de la Stalingrad, de unde mi se şi trage această neobişnuită încredere a lor…Să-i părăsesc? Aşa ceva e de neconceput. Înapoi, la datorie
Armistiţiu?Asta nu sună chiar aşa de tragic. Deznodământ trist, da, dar nu tragic. Sau, aşa de tragic. Există convenţii internaţionale care reglementează, la nevoie, şi modalităţile de încetare a focului, iar în privinţa libertăţii tale personale, ea îţi e de drept asigurată. Întrebarea e: le respectă ruşii? Le-au respectat ei cândva? Aici e chestia.
