din memorie s-a întrupat povestea…

Timpul care trece…

… sfâşie din carnea noastră pământească, lăsându-ne sufletul despuiat, împrăştiat în emoţii ce se răsfrâng asupra altora, prin viaţa împărtăşită.

Unii dintre noi simt nevoia să scrie cuvinte care să prindă rădăcini şi care să prindă viaţă. O poveste este ca un copil, o plămădire a unor părinţi, unul autorul şi celălalt cititorul. Autorul inspiră zborul către mintea şi sufletul celuilalt, cititorul. Ceea ce se naşte este povestea. Iar povestea nu poate fi prinsă în cuvinte, pentru că odată fixată devine la rândul ei text.

Miracolul creaţiei literare nu are moarte, atâta timp cât vorbele sunt fixate cumva pe hârtie. Dar dacă moartea este amânată, la fel este şi viaţa… Un text rămâne memorie dacă cititorul visează alţi fluturi multicolori, altundeva.

Eu vă invit să descoperiţi creaţia. Veţi găsi pe acest blog o scriere despre care eu nu voi oferi nicio informaţie în plus, decât dacă-mi va fi cerută. Curiozitatea este regina lecturii, contextul este regatul şi va fi interesant să aflâm care sunt informaţiile importante pentru tine, pentru noi. Practica este de a oferi la pachet o seamă de informaţii despre o scriitură, dar mă întreb cât şi ce avem nevoie fiecare să ştim pentru a fi fericiţi cu acea experienţă literară. În epoca internetului, în timpurile acestea în care ni se spune că totul trebuie pus în context pentru a fi înţeles şi savurat la adevărata sa valoare, eu vă invit să descoperiţi dacă întradevăr aveţi nevoie de ramă pentru a savura tabloul şi dacă da, care e rama voastră.

În cazul în care vă asumaţi propria căutare de informaţii despre cele descrise, vă rog să lăsaţi un comentariu spunându-ne şi nouă, celorlalţi, ce aţi aflat.

Povestea încă nu există, există doar memoria…